VIDEO | Filmul accidentului mortal din Satu Mare. Victimele se îndreptau spre biserică

Publicat: 23/12/2023, 15:53

Apar noi detalii legate de accidentul rutier teribil care a avut loc sâmbătă pe o șosea din Satu Mare. Rodica, o femeie de 40 de ani, se afla în mașină împreună cu cei doi copii ai săi și cu bunica acestora.

Mașina a plonjat într-un șanț adânc, plin cu apă, iar în urma accidentului, doar fiica Rodicăi a scăpat cu viață.

Potrivit Observator, cei patru, de confesiune adventistă, se îndreptau cu mașina spre biserică. Din cauza poleiului, femeia a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în șanț. Deși copila de 17 ani a reușit să iasă din mașină, rănită, pentru Rodica, băiatul ei de 13 ani și bunica copiilor nu s-a mai putut face nimic.

Sursa citată notează că pe fata de 17 ani și pe băiatul de 13 i-a scos din mașină un localnic, însă băiatul era deja inconştient. O altă credincioasă, care se îndrepta spre aceeaşi biserică, a fost martora accidentului, a trecut pe lângă şi a ajuns la pastor unde i-a povestit tot ce a văzut.

Satu Mare: Un copil de 13 ani, mama și bunica lui, morți într-un accident rutier

Grav accident rutier în Satu Mare, petrecut sâmbătă dimineață, 23 decembrie, cu două zile înainte de Crăciun. Trei persoane, printre care un minor, au murit după ce şoferul a pierdut controlul volanului.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, mașina s-a răsturnat într-un şanţ cu apă.

„La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 09:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier pe Drumul Judeţean 109 L, în proximitatea localităţii Băbeşti.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că o femeie de 40 de ani, din Turţ, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului pe care l-ar fi condus, răsturnându-se într-un şanţ cu apă.

Din producerea evenimentului a rezultat decesul conducătoarei auto, a unui minor de 13 ani şi a unei femei de 70 de ani, precum şi rănirea unei alte pasagere, în vârstă de 17 ani”, a transmis sursa citată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Concluzii după dezastrul Satan II: Putin nu controlează situația arsenalului nuclear. „Nicio rachetă grea nu...
Traseul mega furtunii prin România! La ce oră va fi atins VÂRFUL ciclonului
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Pățania unor români care au dat mii de euro pentru o vacanță de lux. „Toți...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Cel mai murdar obiect din casă: Adună până la 12 milioane de bacterii fără să-ți...
Când se trece la ora de iarnă 2024 în România: Ceasurile se dau înapoi, iar...
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o...
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în...
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Un TIR a intrat într-o casă, iar șoferul a rămas încarcerat! Ce a încercat șoferul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce se întâmplă dacă speli motorul mașinii? Cum se curăță corect compartimentul motor
Turbulenţele continuă la Boeing: angajaţii rămân în grevă
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm...
Cum poți păstra murăturile tari și crocante. Metoda foarte simplă
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Raluca Podea, mărturisiri șocante despre tatăl ei, la mai bine de un an de la...
Suferința ascunsă de Anca Țurcașiu: "A fost un chin pentru mine"
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Harold Shipman, unul dintre cei mai prolifici criminali din istorie. Timp de 30 de ani...